Tu îți dai voie să plângi?

Eu nu mi-am văzut mama plângând. Oricât ar fi suferit, oricât ar fi durut-o și oricât de greu îi era, nu ar fi plâns pentru nimic în lume. Plângea pe ascuns la filme dar dacă o vedeam se rușina și își stergea repede lacrimile. Doar atunci își permitea să o facă, ca și cum nu era despre ea și despre suferința ei. Dar era.

Voia să fie un model pentru mine, să fiu la fel de puternică, să nu recunosc durerea, să nu mă plâng vreodată, să nu arăt că aș putea fi vulnerabilă. Dacă plângeam îmi spunea: ,,stai că îți dau eu motive să plângi” ca și cum doar bătaia ar durea.

Însă, ce nu știa ea este că asta nu înseamnă forță și curaj ci deconectare, slăbiciune și fugă de propriile trăiri.

Primul lucru pe care îl facem după ce ne naștem, este să plângem. De-a lungul vieții noastre vom folosi plânsul pentru a ne exprima o gamă largă de emoții.

Plângem când suntem triști pentru a le transmite celorlalți că avem nevoie de un suport emoțional.

Plângem când suntem furioși, frustrați, copleșiți, disperați ori plângem când vrem să ne eliberăm.

Plângem când vizionăm un film trist sau o melodie care ne atinge profund.

Plângem chiar și de fericire.

Fizic, plânsul însă are și un rol de a curăța ochiul de praf și de a-l lubrefia.

Emoțional, plânsul este de ajutor în a comunica ceea ce simțim și ne este greu să punem în cuvinte, iar efectul este unul eliberator.

Chiar și așa, unele persoane plâng foarte ușor, pe când altele nu pot vărsa nici două lacrimi chiar dacă simt nevoia să o facă.

Când plângem mult și din orice poate fi un semn alarmant că trecem printr-o perioadă dificilă, că suferim de anxietate sau depresie.

Să nu putem plânge, poate însemna că există o traumă undeva, că suntem deconectați de corpul și emoțiile noastre și că refuzăm conectarea cu ceilalți. Dacă ne este greu să ne înțelegem emoțiile, putem alege să ni le reprimăm și să vrem să părem în fața celorlalți ca și cum nimic nu ne poate afecta.

,,Nu ești bărbat dacă plângi.”

Asupra bărbaților se pune o presiune și mai mare, plânsul fiind considerat un mod de descărcare ce aparține femeilor.

Astfel, chiar societatea impune bărbaților să nu își exprime în vreun fel emoțiile iar ei ajung să ducă o luptă împotriva propriilor trăiri, până când acestea le devin total străine.

Deși femeile sunt mai predispuse la depresie și suicid, numărul de bărbați care se sinucid este mult mai mare iar unul dintre factorii care conduc la asta este tocmai faptul că ei trebuie să fie permanent capabili, să nu își arate sentimentele, să nu ceară ajutor medical și psihologic, să nu pară sensibili, vulnerabili și…să nu plângă.

Dacă și ție îți este greu să plângi, fie când ești doar tu cu tine însuți, fie când ești în prezența altora cu care te poți simți în siguranță, este bine de știut că nu este nimic greșit în a plânge. Plânsul este un răspuns natural și sănătos al unor emoții copleșitoare. Nu este un semn de slăbiciune ci din contră, înseamnă că ești capabil să îți poți înțelege și procesa emoțiile.                     

Înseamnă o maturitate emoțională și un mod sănătos de autoreglare.