Ionescu Alexandra

Servicii si tarife

Cum te pot susține în procesul tău de vindecare

1. Dificultăți în a simți sau a exprima emoțiile

Unele persoane ajung să se simtă „deconectate” de propriile emoții sau le este greu în a le recunoaște și exprima. Știu, emoțiile pot părea uneori confuze, alteori prea intense sau, dimpotrivă, absente. În terapie lucrăm la înțelegerea și exprimarea emoțiilor într-un mod sigur, astfel încât ele să devină resurse valoroase prin care ne conectăm și comunicăm cu lumea.

Sentimentul de gol interior poate apărea chiar și atunci când există relații, activități sau realizări. Poate fi însoțit de singurătate, lipsă de sens sau dificultatea de a te simți viu și conectat. Din exterior poate părea că ești un om împlinit dar în interior se simte ca și cum ceva esențial lipsește și nu înțelegi ce. Terapia deschide o ușă pentru a explora acest gol și pentru a construi o relație mai autentică, atât cu tine însuți, cât și cu ceilalți.

Problemele de relaționare au legătură, de cele mai multe ori, cu modul în care ne atașăm de ceilalți, cu stilul de atașament dezvoltat în relațiile cu familia noastră de proveniență. Aceste tipare pot influența modul în care ne apropiem, ne îmdepărtăm sau gestionăm conflictele. În terapie explorăm tiparele relaționale, modul de comunicare și strategiile de adaptare, pentru a construi relații mai clare, mai sigure și mai echilibrate.

Conflictele, distanțarea emoțională, gelozia, lipsa de comunicare sau dificultățile legate de intimitate pot afecta profund relația de cuplu. Terapia ajută la înțelegerea dinamicilor dintre parteneri, la exprimarea nevoilor reale și la găsirea unor modalități mai sănătoase de a fi împreună.

Stresul prelungit, nevoia de a performa, presiunea constantă și suprasolicitarea pot duce la epuizare emoțională și fizică. În cabinet lucrăm la reglarea sistemului nervos, la identificarea surselor de stres și la construirea unui echilibru între responsabilități, nevoi personale și odihnă.

Lucrul cu trăsături sau tulburări de personalitate implică adesea dificultăți intense de relaționare, instabilitate emoțională, teamă de abandon sau impulsivitate. Procesul terapeutic necesită timp, continuitate și un cadru sigur. Alianța terapeutică are un rol central în eficiența psihoterapiei, oferind stabilitate și predictibilitate pentru a construi mai multă coerență internă și siguranță relațională.

Așa cum subliniază Gabor Mate, dependențele nu sunt problema în sine, ele sunt soluția de adapatare la suferința emoțională. Ele apar ca modalități de a amorți durerea sau de a face față stresului și traumelor nevindecate. În terapie nu ne concentrăm doar pe comportament, ci și pe funcția pe care dependența o are, pentru a găsi alternative mai sănătoase de reglare și susținere emoțională.

Indecizia poate fi legată de anxietate, perfecționism, teamă de greșeală sau lipsa încrederii în sine. Terapia ajută la clarificarea valorilor personale, la înțelegerea blocajelor interne și la dezvoltarea capacității de a face alegeri asumate.

Traumele pot lăsa urme profunde asupra modului în care te raportezi la tine, la ceilalți și la lume. Fie că vorbim despre traume din copilărie sau evenimente recente, terapia oferă un spațiu sigur pentru procesarea lor, într-un ritm adaptat, cu respect pentru limitele tale.

Pierderea poate aduce durere intensă, confuzie, furie sau sentimentul că viața s-a oprit. Terapia susține procesul de doliu, ajutând la exprimarea emoțiilor, la integrarea pierderii și la regăsirea sensului, fără a grăbi vindecarea.

Relația cu mâncarea poate deveni un mod de a gestiona emoțiile, controlul sau imaginea de sine. Vom lucra împreună pentru a înțelege legătura dintre emoții tale, corpul și comportamentele alimentare, cu accent pe siguranță, acceptare și reconectare cu nevoile reale.

Anxietatea și depresia afectează profund funcționarea zilnică, relațiile și stima de sine. Prin terapie te voi ajuta să înțelegi cum funcționează mecanismele tale interne, vom reducere simptomele și te voi ghida să îți dezvolți strategii de reglare emoțională și de susținere pe termen lung.

Ofer un spațiu terapeutic sigur, afirmativ și lipsit de judecată pentru persoanele din comunitatea LGBTQ+. Terapia afirmativă susține explorarea identității, procesului de coming out, gestionarea stresului și vindecarea experiențelor de respingere sau stigmatizare.

Psihoterapie individuală față în față

Intâlnirea se desfașoară la cabinet și durează 50 minute.

Psihoterapie online

Intâlnirea durează 50 de minute și se ține pe whatsapp

Psihoterapie individuală - 250 Ron/ ședința

Serviciile de psihoterapie se țin la cabinet cât și în mediul online.

Depresie

Servicii specializate de psihoterapie dedicate gestionării stărilor depresive și a dificultăților emoționale. Ofer un spațiu sigur și empatic pentru a înțelege cauzele profunde și a identifica soluții eficiente. Împreună, lucrăm pentru a redobândi echilibrul emoțional și sensul personal.

Încredere și stimă de sine scăzută, timiditate

Servicii specializate de psihoterapie pentru dezvoltarea încrederii și a stimei de sine. Ofer un spațiu sigur și empatic pentru a depăși timiditatea și blocajele emoționale. Împreună, lucrăm pentru a consolida imaginea de sine și a recăpăta siguranța personală zi de zi...

Stări de anxietate, atacuri de panică, fobii

Servicii specializate de psihoterapie pentru gestionarea stărilor de anxietate și a atacurilor de panică. Ofer un spațiu sigur și susținător pentru a înțelege fricile și a reduce impactul fobiilor. Împreună, lucrăm pentru a recăpăta controlul emoțional și calmul interior.

Fă primul pas spre tine!

Telefon

0757 363 188

Email

ionescu.alexandra.psiholog@gmail.com

Adresă

B-dul Unirii nr. 12, bloc 7C
scara 2

Program

Luni - Vineri 10:00 – 20:00