TU cum te simți atunci când primești ajutor din partea cuiva?

Aud des în terapie:

,, Nu am nevoie de nimic din partea nimănui.”

,, Îmi este aproape imposibil să cer ceva.”

,, E problema mea, nu a altcuiva.”

,, Nu vreau să deranjez pe nimeni cu problemele mele.”

,, Îmi place să ofer dar nu pot primi.” Etc.

Lucrurile pot merge atât de departe încât să îți fie greu să accepți un cadou din partea partenerului sau o mână de ajutor din partea unui prieten apropiat.

Dar care poate fi motivul pentru care ne refuzăm ajutorul pe care l-am putea primi?

Răspunsul poate fi stilul nostru de atașament.

Dacă stilul nostru de atașament este unul nesigur, ne va fi greu să avem încredere în ceilalți.

Dacă nu am fost obișnuiți să primim atenția, grija constantă și sprijinul necesar din partea părinților noștri, ne va fi incredibil de dificil să ne simțim în siguranță să primim ceva atunci când devenim adulți.

Practic, am crescut crezând că noi nu merităm și ne vom câștiga aprecierea și iubirea doar dacă oferim, dacă suntem ceea ce se așteaptă ceilalți să fim, fără a putea să ne exprimăm nevoile.

De fapt, să recunoaștem că avem nevoie de ceva poate declanșa în noi rușine, vină și chiar aceeași durere pe care nu am reușit să o procesăm în copilăria noastră: durerea de a fi lăsați singuri atunci când aveam nevoie de sprijin și ghidaj, durerea de a fi neînțeleși și neiubiți.

De exemplu, dacă avem un stil de atașament evitant, am învățat să facem totul singuri, fără să ne plângem, să fim independenți, puternici și să ne descurcăm singuri în orice situație.

Ce s-ar întâmpla dacă, totuși, acceptăm să fim ajutați? Dacă ne-am da voie să ne împărtășim problemele, temerile, poverile?

S-ar putea crea o conexiune mai profundă și se poate crea intimitate; iar asta pare extrem de înfricoșător atât timp cât pentru noi este absolut necunoscut acest sentiment.

Independența este o calitate dar nu și atunci când devenim epuizați și le interzicem celor dragi să ne fie aproape.