,,Cât cheltui când nu te iubești?”

Așa suna o reclamă pe care am văzut-o anul trecut și pe care mi-o amintesc de fiecare dată când unii clienți îmi descrie că nu se pot opri din a cumpăra.

Și cumpără orice: îmbrăcăminte, bijuterii, produse electronice/ gadgeturi, mâncare, mașini. Și chiar dacă nu mai au unde să le țină, unele produse rămân în cutii, perechile de blugi rămân neprobate, bijuterii nepurtate vreodată, mâncare multă expirată, aruncată, pentru ei nu este suficient.

Bucuria este de scurtă durată, satisfacția durează câteva minute.

Unii oameni devin dependenți de cumpărături, deoarece devin dependenți de felul în care se simte creierul lor în timpul cumpărăturilor. Pe măsură ce fac cumpărături, creierul lor eliberează endorfine și dopamină, iar în timp, acești hormoni creează dependență.

Oniomania este o dependență comportamentală care implică cumpărarea compulsivă ca o modalitate de a te simți bine și de a evita stări neplăcute; este probabil dependența cea mai acceptată social.

Persoanele cu dependență de cumpărături tind să fie mai materialiste decât alți cumpărători și încearcă prin obiecte materiale și aprobarea celorlalți obținerea unui anumit statut; ca și în cazul altor persoane cu adicții, le este foarte dificil să reziste impulsurilor lor.

Sigur: suntem înconjurați de publicitate care ne inoculeaza că, cu cât cheltuim, cu atât vom fi mai fericiți. Suntem încurajați să cheltuim, ca o modalitate de a stimula economia. Și, pentru unii dintre noi, există o atracție de a dori ceea ce toți ceilalți par să aibă. Consumerismul a devenit o măsură a valorii sociale.

Este important să înțelegem că niște obiecte în plus pot crește în mod superficial stima de sine, ne pot aduce atenția după care tânjim, dar nu vor putea ține loc unor relații autentice în care conectarea cu noi înșine și cu ceilalți ne poate aduce senzația de ,,Îmi este îndeajuns”.