Suferim din atât de multe motive, însă pierderea poate fi cea mai dureroasă experiență din lume.
Fie că suntem abandonați sau respinși, fie că cineva drag moare, fie că ne desparțim de persoana care la un moment dat a însemnat totul pentru noi, cei care dispar sau care se îndepărtează, iau cu ei părți din noi și pierdem câte puțin din noi în acest proces.
Emoțiile pot deveni tulburătoare și copleșitoare însă, ca în orice proces, e esențial să trecem prin fiecare etapă pentru a depăși această situație.
Nu vrem să acceptăm realitatea și folosim acest mecanism de apărare temporar ca pe un prim scut ridicat în fața șocului. Ne deconectăm de noi înșine și de ce este în jurul nostru pentru a putea face față.
În spatele furiei este ascunsă, de fapt, multă tristețe și frică; emoții care pot fi prea copleșitoare pentru noi.
Prin furie noi încercăm să găsim vinovați, ori pe noi înșine, ori pe alții și tot acum ne re-conectăm, cream legături cu interiorul nostru, astfel că furia, vine în ajutorul nostru și nu ar trebui să fugim de ea. Putem deveni confuzi, putem simți nevoia să ne răzbunăm sau să pedepsim dar nimic din toate astea nu ne vor ajuta să sărim peste următoarele etape.
În această etapă am face orice ca lucrurile să fie ca înainte, să ne întoarcem la starea de siguranță și control. Acum putem promite lucruri, putem să schimbăm lucruri care păreau imposibile înainte și pentru care nu aveam nicio motivație.
Acum începem să confruntăm realitatea și să simțim disperare, să ne simțim obosiți, să ne simțim vulnerabili. E posibil ca nimic să nu ne mai facă plăcere, e posibil să fie incredibil de greu să facem activitățile obișnuite.
Acum învățăm să mergem înainte și fără acele bucăți din noi dar creăm spațiu pentru altele care se vor dezvolta treptat.
Tot acum putem da un sens durerii noastre și să fim mai pregătiți pentru provocările care urmează.
Atunci când nu ne dăm voie să traversăm fiecare etapă în ritmul nostru, ne putem întoarce din nou și din nou în punctul în care ne-am blocat. Să ne anesteziem emoțiile nu este o soluție, important este să trecem conștienți prin ele.
Poate fi nevoie de mult timp pentru a vindeca acolo unde s-a rupt și când grăbim asta, nu facem nimic altceva decât să acoperim superficial ceva ce are nevoie să fie trăit profund.